Prins cu detectoare de metale ilegale – dosar penal pentru un bărbat din Giurgiu
La data de11 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat o acțiune în municipiul Giurgiu, pentru protejarea patrimoniului cultural național.
În urma activităților desfășurate, a fost depistat în flagrant delict un bărbat, de 70 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce comercializa două detectoare de metale, fără a fi autorizat în acest sens.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţie, faptă prevăzută de articolul 27 alin. 1 din Ordonanţa nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.
Reamintim faptul că legislația în vigoare, referitoare la protejarea patrimoniului cultural național mobil, respectiv Ordonanţa nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional prevede la art. 5 alin. 10 prevede că „Persoanele fizice şi juridice care deţin şi/sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia inspectoratului de poliție al judeţului respectiv, a Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritoriala îşi au domiciliul sau, după caz, sediul, şi să se înregistreze la aceste autorităţi.”














Lasă un răspuns