Ai grijă de tine și de cei dragi în sezonul rece: Ghidul siguranței în domeniul electric
Sezonul rece ne aduce mai mult timp petrecut acasă, alături de familie, dar și o responsabilitate în plus: aceea de a verifica dacă locuința noastră este sigură din punct de vedere electric. Pentru a preveni incidentele provocate de suprasolicitarea instalațiilor și pentru a crește gradul de conștientizare în rândul populației, Departamentul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu Rețele Electrice România, a lansat Ghidul siguranței în domeniul electric – o resursă practică, accesibilă tuturor, dedicată protecției oamenilor și locuințelor în sezonul de iarnă
Disponibil gratuit pe platforma www.fiipregatit.ro, ghidul oferă informații esențiale despre cum să folosești corect instalațiile și aparatele electrice, atât acasă, cât și în spațiile publice sau la locul de muncă. În lunile reci, când radiatoarele, convectoarele și alte surse de încălzire funcționează aproape continuu, specialiștii atrag atenția că siguranța trebuie să devină o prioritate.
În locuință, este esențial să folosești doar aparate omologate și aflate în stare bună de funcționare. Prizele suprasolicitate pot provoca scurtcircuite și incendii, iar contactul dintre apă și electricitate devine și mai periculos în condițiile de umezeală specifice iernii. De asemenea, se recomandă verificarea periodică a instalației electrice de către un electrician autorizat și instalarea protecțiilor adecvate pe circuite – măsuri simple, dar vitale pentru a evita accidentele.
Atenția trebuie sporită și în afara casei. În sezonul rece, viscolul, ninsoarea sau poleiul pot deteriora rețelele de distribuție, iar atingerea cablurilor căzute la sol sau a echipamentelor electrice avariate poate fi fatală. Dacă observi o astfel de situație, nu te apropia și sună imediat la numărul de urgență 112.
Tot mai mulți români devin prosumatori, producând propria energie prin panouri fotovoltaice. Iarna, aceste sisteme trebuie întreținute corect pentru a preveni defecțiuni și riscuri de electrocutare sau incendiu. Este important ca echipamentele să fie certificate, instalate de firme autorizate și verificate periodic, mai ales în condiții meteo extreme.
În cazul fenomenelor meteorologice periculoase – viscol, ger sau furtuni de zăpadă – urmează întotdeauna recomandările autorităților și evită suprasolicitarea instalației electrice prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere. Deconectează dispozitivele atunci când nu le folosești și păstrează telefoanele mobile încărcate pentru eventuale urgențe.
În plus, alegerea corectă a instalațiilor luminoase și a ornamentelor electrice este esențială pentru prevenirea incidentelor atunci când acestea sunt folosite la împodobirea casei, curții sau bradului de Crăciun. Pentru că aceste decorațiuni sunt adesea așezate lângă materiale care se pot aprinde ușor sau sunt expuse la ploaie și zăpadă, este important să folosim doar produse omologate și potrivite locului în care le montăm. Instalațiile pentru interior sunt diferite de cele pentru exterior, având niveluri distincte de protecție împotriva apei și a prafului, iar utilizarea lor greșită poate duce la incidente neplăcute. Alegând echipamente de calitate și respectând recomandările producătorului, ne putem bucura de lumini frumoase și sigure în toată perioada sărbătorilor.
În cadrul Gaming Marathon – Christmas Edition, de sâmbătă 6 decembrie, Rețele Electrice România lansează o hartă Minecraft de tip OBBY/Challenge, construită ca un parcurs cu obstacole și scenarii variate, în care jucatorii pot întâlni electricianul-erou și pot trece prin situații de risc electric redate realist — de la prize atinse cu mâinile ude și cabluri rupte, până la prelungitoare expuse la surse de căldură ori zone periculoase din jurul stâlpilor și trenurilor — totul cu scopul de a educa și a crește nivelul de conștientizare asupra utilizării corecte a energiei electrice. Harta va fi prezentată, testată și pusă la dispoziție de gamerul iSilent pe canalul său de YouTube (https://www.youtube.com/@iSilent), de unde va putea fi descărcată și jucată de toți doritorii.
Dacă observi o problemă în rețeaua electrică – un cablu rupt, un echipament avariat sau orice alt pericol – contactează imediat Rețele Electrice România – Dispecerat Deranjamente, la numerele Telverde: Banat – 0800 070 444, Dobrogea – 0800 070 555, Muntenia – 0800 070 888, disponibile gratuit 24/7.














Lasă un răspuns