Viață adusă pe lume în ambulanță: intervenție memorabilă a echipajului SMURD Mihăilești
O intervenție obișnuită pentru echipajul SMURD Mihăilești s-a transformat într-un moment cu totul special, care va rămâne pentru mult timp în amintirea tuturor celor implicați. O femeie însărcinată, din localitatea Clejani, acuza dureri puternice și urma să nască, fiind preluată de paramedicii SMURD pentru a fi transportată de urgență la spital.
Pe parcursul deplasării către unitatea medicală, echipajul a constatat că nașterea era iminentă. Ambulanța a fost oprită în Bolintin-Vale, iar comandantul de echipaj a solicitat sprijin suplimentar, pentru a putea acorda asistența necesară în condiții de siguranță.
Mămica, în vârstă de 33 de ani, a născut chiar în ambulanță, fiind asistată cu calm, profesionalism și dedicare de paramedicii SMURD. La fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), iar împreună, salvatorii au acordat îngrijirile necesare atât mamei, cât și nou-născutului.
Cei doi au fost ulterior transportați în siguranță la spital, starea lor fiind bună. Astfel, Petru Mihai, al cincilea copil al familiei, a venit pe lume în condiții speciale, într-un moment plin de emoție.
Din echipajul SMURD Mihăilești au făcut parte plutonier major Laurențiu Purcărea, sergent major Călin Lucian și sergent major Laurențiu Neacșa, salvatori care și-au îndeplinit misiunea cu devotament și responsabilitate.
Astfel de situații nu sunt izolate în județul Giurgiu. De-a lungul timpului, mai multe nașteri au avut loc în ambulanțe, sub îngrijirea echipajelor SMURD și SAJ, ultima fiind înregistrată în luna martie 2024, în localitatea Ghimpați, confirmând încă o dată profesionalismul și dedicarea salvatorilor giurgiuveni.














Lasă un răspuns