BREAKING NEWS | Incendiu violent într-o gospodărie. Pompierii au intervenit la timp și au salvat locuința
Momente de panică în această dimineață în localitatea Gorneni, unde un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie, amenințând să se extindă la locuință și la proprietățile învecinate.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu, flăcările au cuprins rapid o anexă gospodărească în care erau depozitate cereale, furaje și alte bunuri combustibile, existând un risc major de propagare.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Secției Mihăilești, cu două autospeciale de stingere, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, însă datorită acțiunii rapide și profesioniste a pompierilor, locuința a fost salvată, iar extinderea flăcărilor către construcțiile din apropiere a fost împiedicată.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Primele cercetări efectuate la fața locului indică drept cauză probabilă a incendiului fumatul în locuri neprotejate corespunzător. O țigară aruncată neglijent în apropierea materialelor inflamabile ar fi putut declanșa dezastrul.
Avertismentul pompierilor
Reprezentanții ISU Giurgiu reamintesc cetățenilor că resturile de țigări nu trebuie aruncate la întâmplare și că fumatul în apropierea furajelor, cerealelor sau a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca acest incident să se încheie fără pierderi mai mari, însă evenimentul reprezintă încă o dovadă că neatenția poate transforma în câteva clipe o gospodărie întreagă într-o adevărată torță.














Lasă un răspuns