Accident rutier în zona Colegiului Național „Ion Maiorescu” din Giurgiu. Un adolescent de 17 ani a fost lovit pe trecerea de pietoni
Un adolescent în vârstă de 17 ani aajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs astăzi, 18 iunie, în municipiul Giurgiu.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 12:30, pe bulevardul București, în zona Colegiului Național „Ion Maiorescu”.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 71 de ani, din municipiul Giurgiu, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton, acroșându-l în momentul traversării.
În urma impactului, victima, un minor de 17 ani, a suferit răni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea investigațiilor de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au precizat reprezentanții IPJ Giurgiu.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, dosarul fiind întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Autoritățile reamintesc atât șoferilor, cât și pietonilor, importanța respectării regulilor de circulație pentru prevenirea unor astfel de evenimente care pot avea consecințe grave.














Lasă un răspuns