Locul 3 la KWU SENSHI World Cup for Amateurs pentru giurgiuveanul Adrian Niculae!
Adrian Niculae a încheiat competiția pe podium, după două zile cu meciuri grele și adversari puternici. Vineri, în semifinală, a întâlnit un sportiv bulgar și, deși rezultatul nu a fost cel dorit, a demonstrat din nou câtă forță, determinare și valoare are.
Această medalie are o însemnătate aparte. În urmă cu doi ani, Adrian a trecut printr-un accident serios, iar șansele de a reveni în competiții păreau reduse. A muncit, a avut răbdare și nu a renunțat.
Astăzi, revenirea lui se concretizează printr-un loc 3 la Cupa Mondială SENSHI, una dintre competițiile importante ale circuitului internațional care reunește sportivi de top din numeroase țări.
„Un rezultat care confirmă că este din nou acolo unde îi este locul, între cei mai buni! Felicitări, Adrian! Suntem mândri de tine, de evoluția ta și de caracterul arătat în fiecare meci. Rechinul s-a întors! Forța cu care a luptat s-a văzut până la final când adversarul său din semifinală nu a mai putut intra în ultimul act al competiției, din cauza accidentării suferite la picior în urma schimburilor dure din meciul avut cu Adrian” – a declarat antrenorul său.















