Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, în vizită la Giurgiu
Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a efectuat, astăzi, o vizită la Primăria Giurgiu. Motivul vizitei a fost legat de crearea unui centrul regional, în care copiii susceptibili de a face mare performanţă pot fi monitorizaţi şi antrenaţi, precum şi de organizarea unui meci internaţional în oraşul nostru. Împreună cu primarul Nicolae Barbu, oficialul de la FRH a vizitat şi baza sportivă de la CSŞ Giurgiu, pentru a vedea dacă aceasta are capacitatea necesară de a găzdui o astfel de competiţie sportivă.
Alexandru Dedu le-a spus autorităţilor locale că a ales Giurgiu pentru construcţia unui centru regional din dorinţa de a revigora sportul în rândul copiilor, mai ales că aceştia, provenind dintr-o zonă defavorizată ca a noastră, au şansa de a face performanţă dar şi să câştige bani din acest sport.
Construcţia unui astfel de centru regional de handbal implică sprijinul autorităţilor locale în finanţarea acestor centre, care ar putea fi înfiinţate în fiecare euroregiune.
Marcela Petcu













