Start la creaţie, în Brutăria „Pâinilă”!
Patronul Brutăriei „Pâinilă”, Adrian Cândea, vrea ca tradițiile să se păstreze și să fie transmise generațiilor viitoare. În acest sens, printr-un parteneriat cu Grădiniţa „Dumbrava minunată”, omul de afaceri giurgiuvean le-a pus totul la dispoziţie și i-a încurajat pe prichindei să fie creativi.
Astfel, astăzi, 16 aprilie 2014, în Brutăria „Pâinilă” încondeierea ouălor nu a fost doar o simplă ocupaţie artizanală, ci şi un moment care să-i pregătească şi pe ei sufleteşte pentru sărbătoarea Învierii nostru Iisus Hristos.
Micuţii artişti au demonstrat talent, implicare, creativitate şi multă imaginaţie. Ei au lucrat motive pascale dar şi simboluri din natură.
Şi pentru ca această activitate să nu fie una tematică, prichindeii au fost angrenaţi şi într-un concurs de desene pentru care au fost răsplătiţi cu tot felul de dulciuri oferite de patronul Brutăriei „Pâinilă”, Adrian Cândea.
Şi pentru că până la urmă a fost o petrecere pentru copii, micuţii au stat cuminţi şi şi-au aşteptat rândul şi pentru a fi vospiţi pe faţă, lucru care i-a făcut foarte fericiţi…
Mai multe fotografii aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.231077180425655.1073742086.100005701234007&type=1&l=9f229bb356


















