11 comune din judeţul Giurgiu, afectate de inundaţii. Vine viitura la Călugăreni!
11 comune din judeţul Giurgiu au fost afectate de inundațiile din ultimele zile, apa intrând în patru anexe gospodăreşti, avariind două poduri și patru podețe și acoperind mii de hectare de teren agricol, păşune şi pădure, dar şi mai mulți kilometri de drumuri.
Potrivit unui bilanț prezentat astăzi de Prefectura Giurgiu, 11 comune din din județ au fost afectate de inundațiile produse la sfârșitul săptămânii trecute. Apele râurilor Dâmbovnic, Sabar, Neajlov şi Argeş s-au revărsat în aceste zile, din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă.
Astfel, viiturile au inundat patru anexe gospodăreşti, iar apele au acoperit 1.948 hectare de păşune, 1.407 hectare de teren agricol şi 1.760 hectare de pădure. Totodată, 21 de grădini au fost afectate de inundații, iar apele au afectat şi două poduri şi patru podeţe. Viiturile au acoperit şi cinci drumuri comunale, unele dintre acestea fiind şi acum închise. Este vorba de DC 105 Iepureşti-Chirculeşti, DC 191 Vadu Lat-Angheleşti şi DC 139 Bulbucata-Teişori, care nu au fost încă redeschise circulaţiei din cauza apei care s-a deversat pe carosabil.
Au fost afectate şi două drumuri judeţene, respectiv DJ 412 C Bucşani-Obedeni şi DJ 601 Crevedia-Roata de Jos, încă acestea sunt în prezent circulabile. Directorul SGA Giurgiu, Dragoş Stoica, a declarat că în această noapte se va produce o viitură la Călugăreni, din cauza râului Neajlov, care va depăşi cota de inundaţie. Însă, acesta estimează că nu vor fi afectate de viitură decât 50-60 de grădini, dar şi un drum comunal, cel dintre Călugăreni şi Hulubeşti, care va fi închis pe timpul nopţii pentru mai multă siguranţă.
Reprezentantul SGA a declarat că o familie din Vănătorii Mici a fost evacuată pentru o zi după ce casa în care locuia a rămas izolată. Totodată, autorităţile responsabile au stabilit punctele vulnerabile din judeţ şi au luat măsuri preventive.
Oamenii din localităţile afectate de viituri au fost avertizaţi să nu meargă cu animalele la păşune şi nici la pescuit.
Autorităţile spun că nu au fost case inundate şi că au fost luate din timp măsuri preventive astfel încât pagubele să fie minore.
Marcela Petcu













