Incident grav la Găujani, ascuns de autorităţi. Un asistat social care lucra la biserică a căzut de pe schelă!
Un tânăr din Găujani a ajuns sâmbătă, 5 iulie, la spital, după ce a căzut de pe o schelă amplasată în exteriorul bisericii din localitate. Tânărul, beneficiar de ajutor social, fusese chemat pentru a vopsi exteriorul bisericii, în contul orelor în folosul comunităţii. Numai că schela pe care se afla nu fusese suficient asigurată, iar omul a căzut în gol. A fost transportat la spital, unde i s-a făcut un tomograf şi alte investigaţii, fiind trimis cât mai urgent acasă pentru ca incidentul să nu ajungă, probabil, la urechile celor de la ITM.
Potrivit informaţiilor noastre, bărbatul executa lucrări de vopsire a exteriorului clădirii, însă nu avea nici calificarea şi nici calitatea să execute aceste lucrări în condiţii de siguranţă. Nu ştim dacă autorităţile cercetează acest caz şi dacă cineva va fi tras la răspundere pentru inconştienţa de a apela la serviciile unui asistat social pentru a presta astfel de munci periculoase.













