Poliţişti din Giurgiu acţionează „în oglindă” cu cei din Bulgaria, în cadrul Blocadei de Sud
Poliţia Română organizează în luna august acţiunea „Blocada” la frontierele de sud şi vest ale României, cu participarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor de la graniţă, inclusiv Giurgiu, ale judeţelor limitrofe acestora, precum şi de la secţiile regionale de poliţie transporturi.
Zilnic, la nivel naţional, acţionează 1.250 de poliţişti de la rutieră, sprijiniţi de colegi de la ordine publică, cu 220 de echipamente de supraveghere video şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, precum şi 320 de poliţişti de la transporturi.
Poliţiştii giurgiuveni desfăşoară acţiuni în colaborare cu colegii din Bulgaria în special în zona Vămii Giurgiu. De asemenea, oamenii legii acţionează şi pe DN 5 Giurgiu-Bucureşti, unde valorile de trafic sunt mari în această perioadă.
Acţiunea se desfăşoară în urma intensificării tranzitului către zonele turistice şi localităţile de domiciliu ale cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi a creşterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier şi fluidizării circulaţiei pe principalele drumuri naţionale care fac legătura cu statele vecine, respectiv Ungaria şi Bulgaria, la frontierele de vest şi sud ale României. Poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi acţionează în oglindă cu poliţiştii bulgari, în cadrul Blocadei Sud. Poliţiştii acţionează prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, în colaborare cu specialişti în domeniu, se urmăreşte respectarea normelor privind starea tehnică a vehiculelor rutiere, a timpilor de conducere şi odihnă, precum şi legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane. În derularea activităţilor, poliţişti de la ordine publică acordă sprijin colegilor de la rutieră. O atenţie deosebită este acordată magistralelor CFR care fac legătura cu intrările-ieşirile din ţară, precum şi aeroporturilor internaţionale. În acest sens, 320 de poliţişti de la transporturi acţionează punctual în trenurile de călători, în gări şi în aeroporturi, pentru siguranţa călătorilor.
M. Petcu













