Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

ÎNGRIJORĂTOR! La fiecare patru ore, un român îşi ia viaţa! 41 de giurgiuveni s-au sinucis în 2013

sinucidereMai bine de un sfert dintre decesele violente care au loc în ţara noastră sunt sinuciderile. Această constatare a fost făcută de prof. univ. dr. Sorin M. Rădulescu, din cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române, în cel mai recent număr al revistei Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică. Academicianul şi-a bazat afirmaţiile pe rezultatul unui studiu realizat de Institutul de Sociologie al Academiei Române. „În perioada 2011 – 2013, Colectivul de Sociologia Devianţei şi Problemelor Sociale din cadrul institutului a întreprins un studiu, având ca temă «Sinuciderea ca indicator relevant al anomiei existente în România». (…)

În România, zilnic, circa şapte români aleg să se sinucidă, ceea ce înseamnă o sinucidere la fiecare trei ore şi 43 de minute. Este de menţionat şi faptul că, aproape an de an, sinuciderile reprezintă o pondere situată între 23 – 31% din totalul deceselor violente, situându-se ca pondere imediat după accidentele rutiere”, a menţionat prof. univ. Sorin Rădulescu.

Acesta a adăugat: aproximativ 83% dintre sinucigaşii din România sunt bărbaţi şi numai 17% sunt femei. „Diferenţa dintre numărul sinuciderilor bărbaţilor şi cel al femeilor se explică atât prin faptul că bărbaţii folosesc, pentru a se sinucide, metode mult mai brutale şi letale decât cele utilizate de femei, cât şi prin aceea că, spre deosebire de femei, bărbaţii se confruntă în timpul vieţii lor şi mai ales în perioada vârstei mijlocii, cu mai multe evenimente stresante (şomajul, de pildă, însoţit de reducerea drastică a veniturilor), cărora nu le mai poate face faţă”, a afirmat specialistul. „Ca o curiozitate, China este singura ţară din lume în care rata de sinucidere a femeilor este mai ridicată decât a bărbaţilor”, a adăugat acesta.

 

31% din totalul morţilor violente

 

Circa 31% din totalul deceselor violente produse în judeţul Giurgiu, în 2013, sunt generate de actele suicidare. 41 de giurgiuveni au ales să-şi pună capăt zilelor în cursul anului precedent, dintre care 37 prin spânzurare, doi prin precipitare, unul prin tăiere cu un obiect tăietor iar un altul prin alte metode. Cei mai mulţi dintre cei care aleg să se sinucidă sunt bărbaţi, raportul dintre aceştia şi femei fiind de 4,86.

 

Marcela Petcu

One Response to ÎNGRIJORĂTOR! La fiecare patru ore, un român îşi ia viaţa! 41 de giurgiuveni s-au sinucis în 2013

    Advertisement

    Arhive