Ponta, către giurgiuveni: „Sunteţi primii pe care îi vizitez după alegeri, pentru că sunteţi pe locul 1”
Victor Ponta a efectuat, astăzi, o vizită la Giurgiu, fiind însoțit de secretarul general al PLR, Daniel Chițoiu. Candidatul PSD-UNPR-PC la prezidențiale s-a întâlnit, la Ateneul Nicolae Bălănescu, din Giurgiu, cu liderii organizației județene a partidului, cu primarii, şefii de instituţii, consilierii județeni dar și alți membri ai PSD care au contribuit la obținerea celui mai bun rezultat pentru Ponta în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Sala a fost neîncăpătoare pentru cele câteva sute de persoane care au fost prezente la întâlnirea cu liderul PSD, printre acestea aflându-se deputatul PSD, Florian Nicolae, dar și reprezentanți ai PLR, UNPR și UDMR Giurgiu.
„A venit personal pentru a ne mulţumi”
Senatorul Niculae Bădălău, preşedintele PSD Giurgiu, i-a mulţumit lui Victor Ponta întrucât le-a făcut onoarea de a veni pentru a le mulţumi celor din filială pentru rezultatul din alegeri.
„Îi mulţumesc domnului preşedinte pentru onoarea de a veni la Giurgiu şi a ne mulţumi personal pentru că am reuşit să fim pe primul loc. Noi nu suntem pe locul 1 doar în ceea ce priveşte judeţul şi municipiul Giurgiu, ci şi în rândul oraşelor, şi mă refer la Mihăileşti, dar şi al comunelor, şi vorbesc aici de Prundu, Putineiu, Răsuceni, Clejani. Eu şi dvs, dar şi foarte mulţi primari, aţi venit nu la PSD, ci într-un proiect numit Victor Ponta. Am votat astfel pentru că noi credem că putem schimba ceva, pentru ca România să arate altfel. Ăsta e şi motivul pentru care aţi muncit atât de mult”, a spus Bădălău.
Acesta a criticat regimul Băsescu, despre care a spus că din cauza acestuia şi a guvernărilor susţinute de preşedinte, judeţul Giurgiu ar fi avut de pătimit.
„Vreau să fiu preşedintele tuturor românilor”
Victor Ponta a declarat că Giurgiu este primul judeţ pe care îl vizitează după turul 1 al alegerilor prezidenţiale, având în vedere că se află pe primul loc în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de filialele din întreaga ţară. În acelaşi timp, liderul PSD a ţinut să dea un mesaj de unitate şi i-a asigurat pe români că nu îi va dezamăgi dacă va deveni preşedinte.
„Am vrut să vin astăzi aici, şi este primul judeţ vizitat după primul tur, pentru că sunteţi pe primul loc. Vreau să le mulţumesc celor 4 milioane de români care m-au votat şi să îi asigur că nu îi voi dezamăgi nici după 16 noiembrie. Au fost zece ani răi pentru România, mai sunt zece zile. Vreau să îmi iau angajamentul faţă de cei care aţi adus foarte multe voturi, dar şi faţă de ceilalţi români, că voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a îndrepta lucrurile, că voi face tot ce ţine de mine pentru ca pensionarii, medicii, profesorii să fie respectaţi”, a afirmat Ponta.
Acesta a vorbit şi de încercările de dezbinare a românilor, spunând că este „cea mai periculoasă otravă”, amintind în acest sens de discuţiile cum că electoratul său este considerat „prost şi rău” iar al celorlalţi, „bun şi principial”.
„Vreau să aveţi un preşedinte al tuturor românilor şi un prim-ministru european, cum este domnul Tăriceanu. (…) Voi fi un preşedinte care nu vrea răzbunare, dar care vrea aplicarea legii, care vă va face mândri că sunteţi români”, a adăugat Ponta.
Candidatul Victor Ponta le-a promis social-democraţilor giurgiuveni, în finalul discursului său, că va vizita Giurgiu şi după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi i-a invitat pe 22 decembrie la Cotroceni, pentru a sărbători împreună victoria în alegeri.
Marcela Petcu


















