COD GALBEN şi PORTOCALIU de ninsori! Cum va fi de Revelion
Aşa după cum v-am mai informat, începând din această seară (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40…50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Cum va fi de Revelion
Noaptea de Revelion va fi geroasă în aproape toată ţara, cu minime sub minus 20 grade în estul Transilvaniei. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă, îndeosebi nopţile şi dimineţile. Temporar mai ninge slab, pe arii restrânse, în special în nord şi în est.
În Muntenia, regimul tremic nu va avea variaţii importante, valorile de temperatură urmând a avea uşoare oscilaţii în jurul mediilor multianuale ale perioadei, respectiv medii ale maximelor de 2…4 grade şi ale minimelor de -4…-2 grade.













