42 de cadavre fără nume, în atenţia investigatorilor giurgiuveni
Numărul morţilor cu identitate necunoscută din evidenţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Giurgiu, cărora oamenii legii trebuie să le afle numele, dar şi să le facă dreptate, stabilind împrejurările în care şi-au găsit sfârşitul, este de 42. Potrivit informaţiilor oferite de IJP Giurgiu, de la începutul anului şi până în prezent, poliţiştii au descoperit zece cadavre a căror identitate nu era stabilită şi în prezent sunt în ancheta lor 329 de dosare privind astfel de cazuri.
Cele mai multe cazuri, găsite în albia fluviului Dunărea
Dintre acestea 32 vizează cadavre cu identitate necunoscută găsite în judeţul Giurgiu, până în anul 2010, iar alte zece cadavre cu identitate necunoscută găsite de la începutul anului 2010 şi până la sfârşitul anului 2014.
În anul 2014, a fost stabilită identitatea a patru cadavre cu identitate necunoscută.
Cele mai multe cazuri de cadavre cu identitate necunoscută au fost găsite în albia fluviului Dunărea precum şi în apele curgătoare şi lacurile aflate pe teritoriul judeţului Giurgiu. Cu ocazia cercetărilor şi verificărilor întreprinse s-a constatat că persoanele cărora le-au aparţinut cadavrele ce fac obiectul verificărilor derulate de I.P.J. Giurgiu nu au fost victime ale infracţiunii de omor.
Cadavre ala căror nume a fost descoperit după zece ani
În ceea ce priveşte identificarea ulterioară a cadavrelor există cazuri în care persoanele decedate au fost identificate chiar şi după zece ani de la înregistrare.
Procedurile de lucru în cazul descoperirii unui cadavru neidentificat constau în cercetare la faţa locului, ridicarea de mijloace de probă, compararea semnalmentelor şi a amprentelor în bazele de date ale Poliţiei Române, activităţi investigative permanente specifice pe teritoriul judeţului Giurgiu cât şi în judeţele limitrofe acestuia, mediatizarea cazurilor, diseminarea notelor de caz la toate unităţile de poliţie din ţară, etc.
Pentru cadavrele cu identitate necunoscută găsite în albia fluviului Dunărea, activităţile specifice includ şi colaborarea poliţienească internaţională prin intermediul Centrului Comun de Contact Româno – Bulgar din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră precum şi prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.













