COD GALBEN de ceaţă, burniţă şi polei
ANM a anunţat un nou COD GALBEN de ceaţă pentru mai multe judeţe. Între orele 08:00 si 11:00, în municipiul Bucureşti (în special zona periferică), şi pe arii extinse în judeţele Buzău, Brăila,Teleorman, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi în jumătatea de sud a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, inclusiv A1, A2, A3, drumurile naţionale şi europene aferente, se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilitaţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m.
Deşi pentru joi meteorologii anunţă o zi cu cer înnorat şi trecător îşi fac apariţia ploi slabe, burniţă şi ceaţa, mai ales la începutul zilei, va fi totuşi destul de cald pentru data din calendar, cu o maximă de 5…7 grade.
Vineri este o vreme caldă pentru această dată, cu o maximă de 10….11 grade, în condiţiile în care cerul va fi înnorat şi va ploua, mai ales seara şi noaptea, după ce în orele dimineţii vor fi condiţii de ceaţă. În plus, vântul începe să sufle cu putere.













