Doi dintre cei care au deţinut mandatul de primar al municipiului Giurgiu după 1989, care au condus administraţia giurgiuveană într-o perioadă de tranziţie, au povestit, în sedinţa în care au primit distincţiile de cetăţeni de onoare, ce anume au realizat în mandatul lor, pentru Giurgiu şi giurgiuveni, dar şi ce probleme au întâmpinat în exercitarea acestei funcţii.

Remus Tunaru, cel care a condus oraşul Giurgiu în perioada 1992-1996: „Oamenii veneau şi mi se adresau cu tovarăşe prim secretar sau tovarăşe primar. Eu a trebuit să mă lupt să ţin lucrurile în mâini, aveam 23 de consilieri şi trăgeau toţi într-o singură direcţie. Atunci, îi mobilizam pe toţi, chiar dacă am avut contradicţii cu oamenii mei din partid. În 1992, a venit Patriarhul Teoctist, de Sf. Gheorghe, şi m-a decorat cu icoana Sf. Gheorghe.

Despre şoseaua Bucureşti pot să vă spun că s-a construit după o audienţă la Ministerul Transporturilor, şi aşa ne-au trimis pe cei care construiau şi aeroporturi, de aceea arată aşa. Anul acesta, se împlinesc 620 de atestare documentară a cetăţii Giurgiu, şi, la momentul acela, m-am ocupat personal să fac cunoscut evenimentul în ţară şi peste hotare. Ştiţi că Giurgiu, între oraşele sub 100.000 de locuitori, se află după Botoşani în privinţa numărului de personalităţi?”

Tunaru a vorbit şi despre predecesorii săi şi chiar despre urmaşul său la Primăria Giurgiu. „Marciu a fost primar într-o perioadă când se intra în primărie cu „barda-n mână”, Mărculescu a fost un primar vertical, care a aplicat Legea 18 cum trebuie, de aceea nu am avut probleme, pe Lucian Iliescu l-am sprijnit şi l-am sfătuit”, a mai spus Tunaru.

„Erau zile grele, ţineam audienţe până la două noaptea”

Cristian Marciu, cel care a condus destinele oraşului timp de cinci luni, imediat după Revoluţie:

„Am fost primul primar de după Revoluţie, iar în acele vremuri FSN era cel care se îngrijea de municipiu. Când am venit la Primărie, cu excepţia câtorva angajaţi, instituţia era goală. Au urmat zile grele, pentru că toată lumea venea cu fel şi fel de revendicări, că nu au casă, locuri de muncă sau cereau pământ. Audienţele începeau la 10 dimineaţa şi se terminau la două noaptea. Actele veneau de la Guvern la Prefectură şi apoi se transmiteau la Primărie. Nu ştiam date precise, nu ştiam câţi bani veneau în bancă. Trebuia să asigurăm utilităţile. Pe atunci, Podul Prieteniei, pe partea românească, nu era iluminat, aşa că am cumpărat becuri de la Târgovişte şi le-am instalat. Am reorganizat comerţul, abatorul vindea grămezi de carne, care, fiind de bună calitate, era cumpărată şi de bucureşteni”, aşa a rememorat Cristian Marciu vremurile când şi-a pus amprenta asupra oraşului Giurgiu.

Marcela Petcu