Răzvan Cuc: „Dacă finalizează DJ 603, eu nu mai vorbesc de Mustăţea”
Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 603 Naipu (DN6) – Schitu – Mirău – Stoeneşti – Ianculeşti – Uzunu – Mihai Bravu– Comana, începute în august 2014 dar întrerupte din cauza unor probleme tehnice, ridică din nou semne de întrebare. Consilierul judeţean Răzvan Cuc, purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu, a afirmat că, deşi îşi doreşte ca lucrarea să fie terminată până la termenul impus de proiect, este sceptic în această privinţă.
„Acest drum pe fonduri europene are termen de finalizare 2 iulie 2015, este vorba de 36 de kilometri, iar dacă se reuşeşte finalizarea acestuia, promit că timp de o lună nu mai spun nimic de domnul Mustăţea. Dar, dacă nu, impactul va fi negativ, atât în ceea ce priveşte nemulţumirea cetăţenilor dar şi pierderea unor bani europeni. Ştiu că acest drum a fost licitat în august 2014, iar DRDP Bucureşti a sprijinit acest lucru”, a declarat Răzvan Cuc.
Executantul lucrării de modernizare a DJ 603 este Asocierea SC OSTMARINE CONSTRUCT SRL şi SC SHELTER CONSTRUCT SRL.
Referindu-se la împărţirea sumelor de la bugetul judeţului, Răzvan Cuc şi-a exprimat speranţa ca fondurile să fie direcţionate către instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean fără ca acestea să reprezinte „debuşee” pentru contracte de imagine de sute de mii de euro.
„Pentru a echilibra discrepanţele dintre judeţe, Guvernul a alocat în acest an sume mai mari pentru judeţe cum ar fi Giurgiu, care a primit peste 600 miliarde lei vechi. Acest lucru i-a permis dl. Mustăţea să direcţioneze sume către Teatru, va aloca şi la Spitalul Judeţean. Însă, nu aş vrea ca instituţii din subordinea CJ Giurgiu, cum ar fi Direcţia de Protecţie a Copilului, Direcţia de Transport, Teatrul şi altele să devină debuşee, sper ca sumele să fie investite cu prisosinţă în cultură şi sănătate şi să nu ne trezim cu contracte de imagine de sute de mii de euro”, a spus Răzvan Cuc.













