Ploi, ninsori şi rafale de vânt, la Giurgiu
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de precipitaţii importante cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului.
Începând de azi, vineri, ora 16,00, şi până sâmbătă, 7 martie, în jurul orei 16,00, vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului, precipitaţiile vor fi mixte. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, local, 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 30 de litri pe metru pătrat în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăşi 50 de km pe oră, mai ales în sud. La munte, vor fi rafale de peste 70 de km pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.
La Giurgiu, începând de ieri, au căzut precipitaţii însemnate cantitativ sub formă de ploaie, aceasta transformându-se în lapoviţă în această dimineaţă.














