FOTO! Un giurgiuvean s-a înecat în căminul de apă!
Sfârşit tragic pentru un bărbat de 81 de ani, din comuna Putineiu! Omul, care locuia singur, s-a înecat în căminul de apă din gospodăria sa. Potrivit vecinilor, Petre Gâlceavă a încercat să pună nisip în groapa căminului şi, probabil, i s-a făcut rău în acest timp, căzând în apă.
Cadavrul a fost scos din apa de un metru, înainte de sosirea pompierilor, de nişte vecini, care la rândul lor au fost alertaţi de nişte copii. Tot vecinii au fost cei care au sunat disperaţi la 112 şi în scurt timp au ajuns la faţa locului echipajele de intervenţie de la ISU, respectiv o autospecială şi Descarcerarea, alături de un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Din păcate, cei de pe Ambulanţă nu au mai putut face nimic, constatând decesul bătrânului.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că pe cadavru nu sunt urme de violenţă, fapt pentru care a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Oamenii legii au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări pentru moarte suspectă, urmând a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia.
















