Întâlnire importantă pe tema relațiilor transfrontaliere, la Giurgiu
Importanţi politicieni şi oficialităţi din România şi Bulgaria au participat, astăzi,la o întâlnire de lucru pe tema relațiilor pe care le are România cu Bulgaria din punct de vedere al promovării proiectelor transfrontaliere la nivel instituţional. Un giurgiuvean care reprezintă județul în legislativul țării şi pune un preț deosebit pe colaborarea transfrontalieră, deputatul Florian Nicolae, a reuşit să aducă laolaltă reprezentanţi ai Parlamentului României, ai Consiliului Judeţean Giurgiu, Primăriei Giurgiu, Camerei de Comerţ Româno- Bulgare, districtului Russe şi Ambasadei Bulgariei la Bucureşti.
Unul dintre oamenii care au făcut în permanență lobby pentru promovarea proiectelor transfrontaliere, care militează pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două popoare este deputatul de Giurgiu, Florian Nicolae, preşedintele grupului de prietenie cu Bulgaria din Camera Deputaţilor.
Astăzi, cabinetul parlamentar al acestuia a găzduit o întâlnire de lucru cu tema „Susţinerea reciprocă a proiectelor transfrontaliere”. La discuţii au participat ambasadorul Bulgariei în România, E.S. Aleksandar Filipov, guvernatorul districtului Ruse, Stefko Bordjiev, preşedintele executiv al Euroregiunii Danubius, Lili Ganceva, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Mustăţea, deputatul Niculae Mircovici, deputatul Liliana Ciobanu, primarul de Giurgiu, Nicolae Barbu, directorul Zonei Libere Giurgiu, Răzvan Cuc, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Bulgare şi cel al Camerei de Comerţ Giurgiu.
Discuţiile s-au axat pe importanța de prezent și de viitor a colaborării româno-bulgare, mai concret a colaborării transfrontaliere dintre Giurgiu şi Ruse. În cadrul întalnirii au fost dezbătute oportunitățile de accesare de proiecte comune, aducându-se în discuţie problema existenţei taxelor de pod, dar şi necesitatea construirii unui nou pod între Giurgiu şi Ruse.
Proiecte comune
În discursul său, deputatul Florian Nicolae a accentuat importanţa dezvoltării relaţiilor de colaborare între cele două ţări, dar şi a atragerii de investiţii comune prin intermediul proiectelor transfrontaliere. „Apreciez importanţa acordată pentru implementarea şi susţinerea reciprocă a proiectelor europene. Suntem conştienţi că relaţiile de prietenie şi colaborare dintre cele două ţări vor duce la creşterea calităţii vieţii prin creşterea atractivităţii oraşelor dunărene şi obţinerea de avantaje economice prin încheierea de parteneriate de afaceri şi atragerea de investiţii comune”, a arătat Florian Nicolae.
Parlamentarul giurgiuvean a subliniat importanţa colaborării la nivel parlamentar şi concentrarea tuturor factorilor de răspundere în vederea atragerii de proiecte europene comune.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Mustăţea, a adus în discuţie proiectele derulate de judeţul Giurgiu şi districtul Ruse prin intermediul Euroregiunii Danubius. Liderul CJ Giurgiu a afirmat că este necesară construirea unui nou pod între Giurgiu şi Ruse dar şi eliminarea taxelor de pod.
Despre viziunea comună în ceea ce priveşte proiectele transfrontaliere în Euroregiunea Danubius a vorbit şi guvernatorul districtului Ruse, Stefko Bordjiev. Acesta a susţinut totodată ideea construcţiei unui nou pod între Giurgiu şi Ruse, dar şi eliminarea sau micşorarea taxelor de pod.
Primarul Nicolae Barbu s-a axat, în intervenţia sa, pe proiectele comune derulate de municipalităţile din Giurgiu şi Ruse, lansând un apel către cei prezenţi pentru promovarea şi susţinerea acestora. Acesta a atras atenţia că apariţia unor noi regiuni de dezvoltare transfrontalieră româno-bulgare ar putea conduce la pierderea poziţiei de lider de către regiunea Giurgiu-Ruse.
Colaborarea, cheia reușitei
Cooperarea transfrontalieră dintre România şi Bulgaria este văzută şi de ambasadorul Bulgariei în România ca fiind o politică împortantă în Uniunea Europeană, dar şi în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. E.S. Aleksandar Filipov a afirmat că România este cel de-al treilea partener al Bulgariei în UE, după Germania şi Italia, în ceea ce priveşte schimburile comerciale dintre cele două state. Acesta a salutat în intervenţia sa iniţiativa organizării unor întâlniri între factorii de decizie din România şi Bulgaria.
Interesantă a fost propunerea lansată de deputatul Nicolae Mircovici, membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Bulgaria, care a avansat ideea constituirii unui „mic Schengen” între România şi Bulgaria, având în vedere că cele două state nu au reuşit să acceadă în acest spaţiu al UE. Realizarea unui nou pod peste Dunăre, la Giurgiu, este văzută de deputatul Mircovici ca fiind o prioritate a celor două state, în ideea în care a fost anunţată construcţia unei autostrăzi pe axa Belgrad-Sofia-Bucureşti.
Marcela Petcu

















