Solicitări mai puţine la Ambulanţă
Giurgiuvenii au suportat, marţi, una dintre cele mai călduroase zile a acestui sezon. Conform meteorologilor, temperatura maximă a zilei a fost de 36 de grade Celsius, la umbră, în aer, iar indicele temperatură-umiditate a atins pragul critic de 80 de unităţi.
În ciuda faptului că giurgiuvenii au suportat extrem de greu căldura sufocantă, aerul devenind realmente irespirabil cu începere de la ora prânzului, nu au fost înregistrate cazuri de agravare majoră a stării de sănătate a populaţiei. Cadrele medicale ale Ambulanţei Giurgiu nu au avut probleme din acest punct de vedere. Practic, nu au avut mai multe solicitări decât într-o zi obişnuită, ba chiar mai puţine, fiind chemate să intervină doar în şapte cazuri de leşin, dar nu neapărat provocate de caniculă. Potrivit acestora, în cursul zilei de 7 iulie, s-au înregistrat doar 76 de solicitări de acordare a asistenţei medicale către Ambulanţa Giurgiu, cu opt mai puţine decât în ziua precedentă.
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu sunt pregătiţi să acorde asistenţă medicală de urgenţă cu şapte autospeciale pe timpul zilei şi şase pe timpul nopţii, având posibilitatea suplimentării numărului de maşini dacă situaţia o impune.
Marcela Petcu













