Gândurile noastre se îndreaptă astăzi, 20 iulie, de praznicul Sf. Prooroc Ilie, spre doamnele şi/sau domnişoarele cu numele Ilinca, Eliana, Ilia, dar şi spre Ilie, Iliuţă, Lică, Eliade, Ilieş, Iliuş, Iliev. La Mulţi Ani tuturor celor care-şi sărbătoresc ziua onomastică dar şi cea de naştere… să fiţi iubiţi, sănătoşi şi fericiţi!

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

este sarbatorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie. Sfantul Ilie a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel). De la numele acestei cetati, avem si numele prorocului de Tesviteanul. Se bucura de o cinstire deosebita din partea Bisericii, daca tinem seama de faptul ca ziua praznuirii sale este insemnata in calendar cu rosu, insemnare ce nu apare in acest fel la niciun alt proroc.

Sfantul Ilie a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Si-a desfasurat activitatea in regatul Israel din Samaria. Potrivit traditiei, Sovac a vazut la nasterea lui Ilie, oameni imbracati in vesminte albe care il inveleau pe fiul sau in haine de foc si ii dadeau sa manance o flacara. Preotii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetica.

Ilie, sfantul care aduce ploaia

Sfantul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugaciunea sa seceta asupra poporului din Israel si apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns sa fie cinstit si ca cel ce aduce ploi. In Liturghier, la slujba care se oficiaza la vreme de seceta, intalnim o cerere in care este redata mijlocirea Sfantului Ilie pentru ploi: „Pentru ca rugaciunile noastre sa fie bineprimite si precum pe Ilie, oarecand, asa sa ne auda si pe noi si sa ne miluiasca, cu ploaie si cu buna intocmire a vazduhului, Domnului sa ne rugam“.

Tradiţii și obiceiuri de Sfântul Ilie

Ca divinitate populară a Soarelui și a focului, Sânt-Ilie este atestat prin numeroase tradiţii, mai ales în mediile păstoreşti. În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă (cânepişti), se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sânt-Ilie, visau cânepa verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă visau cânepa uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni. În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.

– nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).

– îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserica spre binecuvântare şi se împart de pomană.

– se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocos tăiat deasupra lor.

– se duc berbecii la berbecar.

– dacă tuna vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.

Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.