A început Bacul de toamnă!
1.078 de elevi giurgiuveni au intrat în febra examenelor. Potrivit calendarului Bacalaureatului din toamnă, sesiunea august – septembrie, luni au început probele de evaluare a competenţelor, prima fiind cea de comunicare în limba română. E bine de precizat că prima probă scrisă a acestei sesiuni va avea loc pe 24 august, la Limba şi Literatura Română.
Media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6. Luni şi marţi se desfăşoară probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi cele în limba maternă. Apoi în perioada 18 – 19 august are loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar pe 20 şi 21 august, evaluarea competenţelor digitale. De pe 24 august încep probele scrise cu Limba şi literatura română, apoi, pe 25 august, va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Pe 26 august va fi proba obligatorie a profilului, pe 28 august, proba la alegere a profilului şi specializării, apoi, pe 31 august, se vor afişa rezultate până la ora 12. În intervalul 12 – 16 se vor putea depune contestaţiile. Pe 1 şi 2 septembrie, acestea se vor rezolva, lucrările fiind reevaluate de o altă comisie, iar pe 3 septembrie se vor afişa rezultatele finale. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Giurgiu, la această sesiune s-au înscris 1.078 de candidaţi, care vor susţine probele de examen în cinci centre din judeţ.
Marcela Petcu













