Lovită mortal de o maşină chiar în faţa porţii
O femeie de 45 de ani, din Colibaşi a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de o maşină chiar în faţa porţii. Accidentul a avut loc luni, 4 februarie, în jurul orei 13.20, pe DJ 412, în localitatea Colibaşi.
Şoferul autoturismului, un bărbat de 42 de ani, din satul Falaştoaca, comuna Comana, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă şi a intrat pe contrasens, oprindu-se în stâlpul porţii unei locuinţe. Autoturismul a lovit-o în plin pe o femeie de 45 de ani care se afla în faţa porţii.
Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Dr. Bagdasar Arseni Bucureşti, unde i s-a stabilit diagnosticul de stop cardio-respirator, comă gradul III, prin accident rutier. Poliţiştii au stabilit că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ulterior, femeia a decedat la spital, cauza decesului urmând a fi stabilită în urma necropsiei.
Şoferul care a provocat tragedia este cercetat în prezent în libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
După efectuarea necropsiei, se va stabili încadrarea juridică a faptei.













