Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Giurgiu ar face faţă unei tragedii similare celei din Bucureşti?

scenariu 2Incendiul din clubul Colectiv din Capitală, soldat cu 32 de morţi şi 135 de răniţi, care au fost internaţi, dintre care 90 în stare critică, a impresionat întreaga ţară. Autorităţile din Capitală abia au putut face faţă situaţiei, iar răniţii au ajuns în 11 spitale de top din Bucureşti, unde se fac eforturi pentru a fi menţinuţi în viaţă pacienţii în stare foarte gravă. Ce s-ar fi întâmplat dacă un incendiu de asemenea proporţii s-ar fi produs în Giurgiu?

Scenariul este unul sumbru, iar numărul victimelor ar fi fost cu siguranţă cu mult mai mare! Cine ar fi putut să acorde primul ajutor atâtor victime şi cu ce şi unde ar fi fost ele transportate pentru îngrijiri? Autorităţile din judeţul nostru sunt depăşite în cazul apariţiei unei asemenea nenorociri. Giurgiu are un singur spital, unde sunt tratate cazurile mai mult sau mai puţin grave din tot judeţul. Unitatea de Primiri Urgenţe este mereu plină. Oare îşi închipuie cineva cum ar arăta în cazul unei asemenea tragedii?

scenariu colectiv la giurgiu

Poate că factorii de decizie trebuie să înveţe ce trebuie din ce s-a întâmplat la Bucureşti şi să acţioneze în consecinţă!

În Giurgiu, unde ducem atâţia răniţi?

Dacă în Giurgiu s-ar întâmpla o nenorocire asemănătoare cu cea din Bucureşti, se declanşează planul roşu. Însă, să nu comparăm planul roşu pus la nivelul Giurgiului cu cel la nivelul Bucureştiului! În Giurgiu, situaţia stă cu totul altfel. ISU are în dotare cinci ambulanţe SMURD care pot interveni pentru preluarea victimelor iar SAJ Giurgiu încă 27 de ambulanţe. Însă, nu toate ambulanţele sunt echipate pentru preluarea victimelor aflate într-o stare gravă. Şase medici şi 63 de asistente medicale de la Ambulanţa Giurgiu dar şi paramedicii de la ISU pot acorda primul ajutor. Pentru stingerea incendiului se poate interveni cu toate cele 12 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, însă ele sunt răspândite în întreg judeţul.

Se pune însă întrebarea, unde vor fi transportate victimele?

Cu siguranţă, cele mai multe victime ar ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Managerul unităţii sanitare, dr. Elena Cristina Dinu, recunoaşte că ar fi problematică gestionarea unei asemenea tragedii şi că majoritatea răniţilor ar trebui transportaţi de urgenţă la spitalele din Bucureşti. „Împreună cu medicul şef al UPU, am început să reconsiderăm capacitatea de a interveni într-o situaţie de calamitate şi vrem să refacem stocurile de materiale sanitare şi echipamente. Noi nu avem capacitatea decât să triem victimele, să le stabilizăm şi apoi să le transportăm la spitale din Bucureşti. Am chema medicii de acasă şi tot nu ar fi suficienţi, vă închipuiţi că Bucureştiul a apelat şi la medici rezidenţi iar noi nu avem aşa ceva. Ei au infrastructura de care noi nu dispunem, noi nu avem o secţie specială pentru arşi. O să analizăm şi o să reorganizăm stocurile de materiale de urgenţă pentru diferite coduri”, susţine dr. Elena Dinu.

Marcela Petcu

Advertisement

Arhive