Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Cum va fi vremea

IMG_6433Luni, 16 noiembrie 2015, valorile termice diurne vor creşte faţă de ziua precedentă, în cea mai mare parte a ţării, astfel că vremea va deveni caldă pentru această perioadă, dar cu precădere în vest şi în sud. La Giurgiu se vor înregistra 16 grade Celsius.

Cerul va fi temporar noros şi, îndeosebi ziua, va ploua slab, local la munte, în centrul şi nordul ţării, pe arii restrânse în regiunile estice şi cu totul izolat în rest. În zona montană înaltă, izolat, vor mai fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În prima jumătate a intervalului, vântul va avea intensificări temporare în sudul, estul şi centrul teritoriului, cu viteze de până la 50…60 km/h, iar la munte va sufla tare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în nordul Moldovei şi 20 de grade în Muntenia, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 9 grade. Noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Marţi, vremea va fi caldă pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă în regiunile vestice, la Giurgiu se vor înregistra 14 grade Celsius.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în estul şi nordul ţării unde, izolat, va ploua slab.Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări la munte.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, local se va semnala ceaţă.

Advertisement

Arhive