Acţiune caritabilă a poliţiştilor giurgiuveni
Miercuri, 9 decembrie a.c., reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu (polițiști și personal contractual) au desfășurat o acțiune caritabilă la „Casa Curcubeului”, din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, patronată de Asociaţia “Sf. Stelian”.
Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, oameni cu suflet din cadrul instituției au dorit să fie aproape de semenii lor și să aducă bucurie copiilor diagnosticați cu autism, oferindu-le rechizite jucării şi hăinuțe.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul campaniei „ADU UN ZAMBET”, demarată în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu la iniţiativa doamnei Simona Stănilă, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, fiind primită cu entuziasm de colegi, care au adunat o cantitate substanţială de jucării, rechizite şi haine pentru copii.
Copiii au primit darurile oferite de poliţişti cu emoţie, bucurie şi entuziasm fiind foarte încântaţi, oferind și ei diplome.
Astfel de acţiuni vor continua, aceasta fiind a doua activitate din acest an.













