Marius Ionuţ Chiriţă a scos crucea de Bobotează din apele îngheţate ale Canalului Sf. Gheorghe
Sute de persoane au participat, astăzi, pe malul Canalului Sf. Gheorghe din Giurgiu la manifestările religioase prilejuite de Bobotează, care au culminat cu aruncarea crucii din lemn în apele reci ale acestui braţ al Dunării. Crucea a fost recuperată de un tânăr fără loc de muncă, el spunând că a făcut acest gest pentru prima oară.
Slujba de sfinţire a apelor de pe malul Canalului Sf. Gheorghe a fost oficiată de Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, alături de un sobor de preoţi. Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost cel al aruncării crucii din lemn în apele Dunării.
Astfel, conform tradiţiei, episcopul Giurgiului a aruncat crucea din lemn în apele reci ale canalului, aceasta fiind recuperată de unul dintre cei cinci giurgiuveni care au avut curajul să sară în acest braţ al Dunării. Este vorba despre un tânăr de 30 de ani, Marius Ionuţ Chiriţă, care nu are un loc de muncă și s-a aflat la prima încercare de acest fel.
El ne-a spus că a încercat să recupereze crucea sfinţită pentru prima oară şi că Dumnezeu l-a ajutat să aibă această reuşită.
„A fost pentru prima oară când m-am aruncat în apă în timpul iernii. Anul acesta, am simţit că trebuie să fac acest lucru şi iată că Dumnezeu m-a ajutat. Apa nu a fost rece, doar când am ieşit am îngheţat puţin”, ne-a declarat Marius Ionuţ Chiriţă.
Tânărul care a recuperat crucea a fost binecuvântat de Preasfinţitul Ambrozie şi a primit un premiu de 300 de lei. De asemenea, şi ceilalţi tineri care s-au aventurat de Bobotează în apele Canalului Sf. Gheorghe pentru a scoate crucea sfinţită au fost recompensaţi cu câte 100 lei.

















