E mai bine să spui vorbe sau să faci lobby în interesul cetăţenilor?
Mulţi giurgiuveni ştiu că unii parlamentari fac declaraţii în plen de dragul vorbelor, nu de dragul de a schimba ceva în România. Se ştie că deputaţii şi senatorii au la dispoziţie mai multe pârghii dacă doresc să acţioneze în interesul cetăţenilor: iniţiative legislative, întrebări, interpelări sau declaraţii politice. Acestora li se adaugă, de multe ori, cu mai multe şanse de izbândă, lobby-ul făcut în faţa cui şi cum trebuie, pentru ca intenţiile lor să se transforme în fapte.
Şi mă refer aici la un articol dintr-un site on-line, în care se analiza activitatea celor şapte parlamentari giurgiuveni. Noi nu contestăm cine şi câte declaraţii politice, întrebări şi interpelări a avut în cei trei ani de mandat, dar ne întrebăm, în mod firesc, dacă acestea nu au avut cumva nedoritul efect de a nu transmite nimic. Şi, mai grav, de a nu rezolva problemele cetăţenilor din acest judeţ. Au rămas doar simple declaraţii rostite în plenul Parlamentului, în timp ce alţii au preferat o altă cale de a ajuta cetăţenii care i-au trimis în Parlament.
Este şi cazul deputatului Florian Nicolae, care, să ne amintim, într-o perioadă critică pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, a reuşit ca, prin lobby-ul pe care l-a făcut la Ministerul Sănătăţii, să aducă 25 de miliarde lei vechi în judeţ, dar şi să suplimenteze numărul de paturi al acestei unităţi medicale, astfel încât aceasta să beneficieze de fonduri mai mari de la CJAS.
Giurgiuvenii au nevoi mari şi nu întotdeauna ele pot fi satisfăcute cu declaraţii pompoase şi siropoase, ci cu soluţii reale. Acesta este şi dezideratul deputatului Florian Nicolae, care declara că este mult mai importantă prezenţa sa în cadrul comunităţii, dialogul direct cu cei care l-au ales, şi nu vociferările din Parlament.
Puţini sunt aceia care ştiu că în fiecare zi de vineri, atunci când parlamentarul giurgiuvean îi primeşte în audienţă pe cetăţenii din Giurgiu, cabinetul său parlamentar este arhiplin. Oare câţi dintre actualii parlamentari de Giurgiu se pot lăuda cu acest lucru? Nu este o dovadă a încrederii pe care giurgiuvenii o au în cel pe care l-au trimis să le reprezinte interesele în Parlament? Şi care încearcă să le soluţioneze problemele, acordându-le tot sprijinul său, deşi solicitările sale către autorităţile din Giurgiu se lovesc de indiferenţa unora?
Cu alte cuvinte, dacă parlamentarii noştri nu fac lobby pentru Giurgiu, ci doar „gargară” în plen, atunci nici Giurgiu nu va beneficia de atenţia corespunzătoare.
Asta pentru că Giurgiu nu reprezintă numai un port la Dunăre sau un punct de frontieră, ci are şi numeroase puncte nevralgice pe care unii, şi vorbim aici şi de cei care reprezintă administraţia locală, se fac că nu le văd. Nu văd realităţile Giurgiului, ci doar propriile interese, blamând, prin intermediul presei aservite, activitatea deputatului Florian Nicolae.
Uitând, că de fapt, vorbind mult şi fără rost, sau prezentând un fals contract cu cetăţenii, nu îi ajuţi cu nimic pe aceştia.
Vorbele trec, faptele rămân, iar giurgiuvenii nu mai cred în cuvinte deşarte!













