Vile şi terenuri din Remuş vor trece la Giurgiu. De ce, citiţi AICI
Conflictul graniţelor dintre Giurgiu şi Frăteşti, care a început în urmă cu câţiva ani, a luat sfârşit. 70 de hectare de teren situate în nordul municipiului Giurgiu, înspre Remuş, şi, care, până mai ieri, erau disputate de Frăteşti şi Giurgiu, au intrat în patrimoniul celui din urmă. Este vorba de străzi întregi pe care se află vile, dar şi terenuri. Şi asta pentru că, la finele anului trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o decizie irevocabilă prin care suprafaţa în litigiu revine municipiului Giurgiu.
Decizia judecătorească nu prea este pe placul locuitorilor din zonă, care vor fi nevoiţi să plătească impozite pe locuinţe şi terenuri mult mai mari, de mediu urban. Mai mult, vor fi schimbate denumirile de străzi, fiind păstrate doar numerele poştale. În acest context, locuitorii din zonă vor trebui să-şi schimbe şi cărţile de identitate. Este vorba de locuitorii de pe străzile Gării, Tudor Vianu, Gării, Mihai Eminescu şi Aurel Vlaicu, aşa cum au fost denumite de comuna Frăteşti.
Municipalitatea a informat, recent, persoanele care dețin terenuri agricole și imobile în perimetrul zonei de nord să se prezinte la Primăria Giurgiu şi la Direcția de Impozite și Taxe Locale cu actele de proprietate şi actele de identitate, în vederea luării în evidenţă.
Cel mai probabil, deţinătorii de case şi terenuri în zonă vor deveni locuitori ai oraşului Giurgiu, cu toate drepturile, dar mai ales, cu obligaţiile aferente.













