Florian Nicolae, lobby la ministere pentru finanţarea mai multor proiecte în Giurgiu
Un ales giurgiuvean în Parlamentul României doreşte să sensibilizeze autorităţile de la Bucureşti pentru a sprijini comunitatea care i-a acordat votul de încredere. Deputatul PSD Florian Nicolae speră ca demersurile sale să fie încununate de succes, deoarece din acestea va avea de câştigat întreaga comunitate giurgiuveană.
Deputatul Florian Nicolae va face lobby la ministerele de resort pentru a obţine fondurile necesare în scopul finanţării a patru proiecte importante pentru comunitatea care l-a trimis să o reprezinte în Parlament. Deputatul PSD de Giurgiu susţine că este de datoria sa să atragă fonduri pentru colegiul pe care îl reprezintă şi că trebuie să depună toate eforturile astfel încât proiecte importante pentru municipiul Giurgiu să fie puse în practică.
„Este de datoria mea să atrag fonduri pentru Giurgiu. Am un proiect care vizează alocarea de fonduri bugetare pentru finalizarea lucrărilor la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” şi un altul pentru finalizarea lucrărilor la grădiniţa cu program normal nr. 6 din cartierul Negru Vodă, două obiective de interes major pentru educaţia giurgiuveană, pentru care intenţionez să fac demersuri în vederea aprobării la Ministerul Educaţiei. De asemenea, voi susţine un proiect legat de continuarea executării unor lucrări de modernizare a şase puncte termice din municipiu, la Ministerul Dezvoltării, şi un proiect pentru racordarea Penitenciarului Giurgiu la reţeaua de gaze naturale, pe care îl voi susţine la Ministerul Justiţiei”, a declarat deputatul Florian Nicolae.
Parlamentarul de Giurgiu va merge la ministere pentru a discuta cu reprezentanţii acestora în legătură cu sumele ce pot fi obţinute pentru realizarea acestor obiective deosebit de importante. Scopul său este acela de a-i reprezenta cât mai eficient pe oameni, prin promovarea a cât mai multe proiecte de interes pentru municipiul Giurgiu.
Marcela Petcu














