Mă dusesem de dimineaţă în piaţă să cumpăr nişte covrigi. Fiersese soţia o tobă şi-mi venise poftă de covrigi înmuiaţi!

La chioşcul din colţul pieţei, profilat pe produse de panificaţie, covrigăreasa, şi folosesc  cuvântul in afara oricărei conotaţii peiorative,  într-un halat de un alb imaculat, când aude că vreau să cumpăr 25 de covrigi, şi-a înfăşat cu graţie mâna într-o pungă de plastic şi mi-a numărat cu voce tare covrigii pe care, după ce m-a întrebat dacă am în ce-i pune, mi i-a servit în două pungi subţiri, făcute parcă expre pentru a se vedea cumpărătura.

Am plecat acasă simţind aburul fierturii in care trebuia  să înmoi covrigii. Vream să întâlnesc pe cineva. Să mă întrebe de ce am luat atâţia covrigi. Bucuria întoarcerii în copilărie o vream spusă şi altora!

Iată că apare totuşi ceea ce eu aşteptam:  la colţul blocului, vecinul de apartament cu nepotul de mână.  Bucuros nu atât că întâlnesc  vecinul, ci, mai ales,  că este cu nepotul  căruia eram bucuros să-i dau un covrig.

Îi întind mâna cu cele două pungi  cu covrigi cu îndemnul  ceremonios: -Serveşte, te rog, un covrig! Băieţelul, privind cu jind covrigii, ridică privirea pentru încuviinţare spre bunic. L-am urmărit atent. O privire atât de blândă , cum numai copiii o pot avea!

-Ia, cu bunicu, dacă te invită. Nu este frumos  să refuzi, vine îndemnul bunicului care, ştiindu-mi obiceiul din anii trecuţi, mă întreabă dacă nu cumva am fiert tobă!

După colţul blocului din faţa noastră, răsărea soarele, deşi era sfârşit de ianuarie! Privirea copilului  şi lumina soarelui simţeam că-mi fac bine!

Vecinul, sorbindu -şi din priviri nepotul îmi spune fără să-l întreb: – Mă duc să-l tund. Să-l fac şi mai frumos!

A apăsat în aşa fel pe cuvântul şi , încât nepotul, privindu-şi iarăşi cu blândeţe bunicul, a simţit că tot despre el este vorba. Şi a zâmbit. Soarele insista să ne atragă atenţia că se anunţă o zi frumoasă.

Când am ajuns acasă, la televizor se dădeau ştirile: atac cu maşină capcană nu ştiu în ce oraş din Orientul Mijlociu, primul caz de infecţie cu  virusul Zika în Galaţi, gripa porcină ameninţă capitala!….L-am oprit!

Am ieşit pe balcon, simţeam nevoia să mai văd iarăşi soarele. Am intrat în bucătărie şi am aprins aragazul. Vream să mai fiu odată copil. Să mănânc covrigi înmuiaţi!

Apropo, ştiţi ce sunt covrigii inmuiaţi? Aţi mâncat vreodată?

Trecem adesea în viaţă pe lângă întâmplări şi fapte aparent banale, uitând că ele ne fac să simţim că trăim şi, mai ales, că ne fac să ne bucurăm.

Gheorghe Calotă