Beat la volan… în trafic, pe şoseaua Bălănoaiei
Astăzi, 10 februarie 2016, în jurul orei 1.15, polițiștii de la Poliția Municipiului Giurgiu l-au depistat pe I. C., un tânăr de 27 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul, pe șoseaua Bălănoaiei, sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilo-test care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge și este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.













