Bilanţul activităţii Biroului Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale pe anul 2015
În anul 2015, principalele direcții de acțiune ale Biroului Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale în atingerea obiectivelor și realizarea atribuțiilor instituției, au fost: desfășurarea unei activități manageriale eficiente, întocmirea și îmbunătățirea evidențelor fondurilor și colecțiilor arhivistice, continuarea operațiunilor arhivistice de prelucrare a documentelor, desfășurarea activităților specifice depozitului de arhivă, controlul respectării și aplicării prevederilor Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, acordarea asistenței de specialitate creatorilor și deținătorilor de documente, asigurarea accesului public la documentele deținute, folosirea documentelor în scopuri științifice și cultural – educative, promovarea imaginii instituției, conservarea și restaurarea documentelor, gestionarea judicioasă a resurselor umane, asigurarea și dezvoltarea relațiilor intra și interinstituționale.
Potrivit şefului Biroului Judeţean al Arhivelor Naţionale (BJAN) Giurgiu, inspector principal Cristina Olteanu,
activitatea de prelucrare arhivistică a fondurilor a constat în ordonarea unei cantități de 10 m.l. de arhivă însumând aproape 3.000 de dosare și mape constituite în perioada 1898 – 1952 de una dintre judecătoriile rurale de pe raza fostului județ Vlașca, inventarierea a peste 5.300 de dosare însemnând 26 m.l. de arhivă creată de structuri județene ale fostului Partid Comunist Român, unități economico-sociale aflate în subordinea fostului Consiliu Popular al Județului Ilfov, instanțe de judecată raionale.
Supuse verificării cu instrumentele de evidență au fost peste 1.600 de dosare reprezentând o cantitate de 34 m.l. de arhivă.
Un alt segement al activităţii instituţiei, activitatea de păstrare, conservare și restaurare a documentelor s-a materializat în introducerea în mijloace de protecție a 35 m.l. de arhivă, scoaterea din depozit și rearhivarea a peste 4.600 de dosare, sistematizarea unei cantități de 45 m.l. de documente, recondiționarea și legarea unui număr de peste 700 de dosare cu un total de peste 50.000 de file, desprăfuirea unei cantități de 57 m.l. de arhivă
În ceea ce priveşte relația instituției cu unitățile creatoare și deținătoare de arhivă de pe raza județului Giurgiu s-a concretizat în efectuarea unui număr de 22 de controale (17 de fond, trei tematice și două de revenire) la instituții ale administrației publice locale, servicii publice deconcentrate, primării comunale, orășenești și unități școlare, activitate în urma căreia au fost stabilite măsuri și termene de realizare în domeniul respectării Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, au fost date o serie de avertismente și a fost aplicată o amendă contravențională.
De la una dintre primăriile orășenești de pe raza județului Giurgiu au fost preluați 16 m.l. de arhivă, numărând puțin peste 700 de dosare, documente create în perioada 1942 – 1990.
În cursul anului 2015 inspectorii Biroului Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale au analizat și verificat 26 de nomeclatoare arhivistice și 47 de lucrări de selecționare elaborate de creatori și deținători de documente de pe raza județului Giurgiu și înaintate instituției noastre spre confirmare, respectiv aprobare.
În privința avizării personalului responsabil cu arhiva din cadrul creatorilor și deținătorilor de documente, au fost solicitate și acordate un număr de opt avize, șase dintre acestea fiind acordate temporar, pentru o perioadă de 12 luni.
În cursul anului 2015 au fost înregistrate un număr de 30 de acțiuni de acordare a asistenței de specialitate având ca obiect întocmirea propriilor nomenclatoare arhivistice, elaborarea lucrărilor de selecționare pentru eliminarea din evidența arhivei a documentelor lipsite de valoare practică sau documentar-istorică, inventarierea dosarelor etc. De asemenea, au fost efectuate instruiri colective sau individuale ale personalului de specialitate de la unități creatoare de documente la care au participat un număr de 30 de persoane.
În aplicarea prevederilor Legii nr. 138/2013, au fost înregistrate trei notificări de la lichidatori judiciari privind intrarea în procedura simplificată de faliment a unor societăți comerciale cu sediul social pe raza județului Giurgiu, au fost efectuate două controale tematice, au fost înregistrate, analizate și verificate cinci solicitări ale operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice în vederea eliberării autorizațiilor de funcționare pentru serviciile arhivistice de legătorie și prelucrare arhivistică a documentelor.
„În domeniul accesului public la documentele deținute de Arhivele Naționale, potrivit şefului Biroului, în cazul Biroului Județean Giurgiu, pragul Sălii de studiu a fost trecut de 28 de cercetători unici, numărul vizitelor acestora ridicându-se la 149. Prin serviciile Sălii de studiu, au fost cercetate 636 dosare sau registre, cercetătorii realizând cu aparatele proprii fotografii de pe un număr de peste 6.500 de file. Pentru eliberarea de copii, extrase și certificate de pe/din documentele aflate în păstrarea și administrarea Biroului Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale, cetățenii au formulat 454 de cereri. Pentru rezolvarea acestora au fost cercetate de către lucrătorii instituției aproape 3.000 de dosare, registre sau instrumente de evidență, fiind pregătite pentru eliberare peste 400 de acte. Pe lângă cererile înregistrate prin Biroul de Relații cu Publicul, instituției noastre i-au mai fost adresate un număr de 5 petiții și 6 solicitări formulate în baza Legii 544/2001, iar șeful structurii a acordat opt audiențe. Pentru furnizarea de informații, personalului desemnat cu desfășurarea activității specifice Biroului de Relații cu Publicul, i s-au adresat peste 1.000 de cetățeni.”
Valorificarea documentelor în scopuri cultural – educative s-a concretizat în realizarea unei miniexpoziții a cărei temă centrală a fost împlinirea celor 70 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial și organizarea unei Zile a Porților deschise în contextul aniversării Zilei Arhivelor Naționale, eveniment ce s-a bucurat de prezența unui număr de peste 100 de elevi ai liceelor de pe raza municipiului Giurgiu. În domeniul relațiilor publice și promovării imaginii instituției, de amintit este faptul că în cursul lunii octombrie, arhiviștii structurii noastre au dat curs invitației conducerii instituției Arhivelor de Stat din Ruse – Bulgaria participând la o întâlnire informală, prilej de cunoaștere și prim pas în perspectiva unei eventuale colaborări.
În fine, printre obiectivele Biroului Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale pentru 2016, menţionate de şeful acestei structuri, se numără asigurarea condițiilor corespunzătoare de păstrare și conservare a documentelor deținute, continuarea prelucrării arhivistice a fondurilor și colecțiilor, eficientizarea acțiunilor de îndrumare și control la creatorii și deținătorii de documente din domeniul administrației publice, inițierea relațiilor de colaborare cu instituții de cultură locale,valorificarea științifică și cultural – educativă a documentelor deținute și, nu în ultimul rând, promovarea rolului și imaginii instituției.














