Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Astăzi îi sărbătorim pe cei 40 de Mucenici… dar şi „ziua bărbatului”!

Sfintii-40-de-mucenici (1)Dacă până la 8 martie a fost săptămâna „babelor”, a femeii, pe 9 martie ar fi, potrivit tradiţiei, ziua bărbatului, urmată de zilele „moşilor”. Există obiceiul ca în această zi bărbații să bea 40 de pahare de vin în cinstea celor 40 de Sfinți Mucenici, Cei 40 de mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius- prigonitor al creştinilor, în anul 300 după Hristos. Erau soldaţi creştini, făceau parte din Legiunea a XII-a şi au fost ucişi după ce şi-au mărturisit credinţa.

Ritual străvechi

De Mucenici (Măcinici) se curăţă casa, se alungă gerul, iar femeile coc 40 de sfinţişori din aluat. Mucenicii reprezintă un ritual străvechi care face referire la începutul de an agrar, precum și la celebrarea echinocțiului de primăvară. Pe stil vechi, ziua de Mucenici reprezenta hotarul între iarnă şi vară, între zilele aprige ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor.

În ziua Mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiti sfinți, mucenici sau bradoși. În Muntenia, pe lângă bradoșii obișnuiți, se face o Uitată pentru morți, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copii îl joacă în jurul focului și care este dedicat celor morți care pe timpul anului au fost uitați.

În Moldova, aceștia au forma cifrei 8 și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă.

IMG_6748

Cei dornici să guste acest produs tradiţional moldovenesc, ne referim la Bradoş (foto sus), îl pot găsi la Cofetăria „Franco”, din Kaufland, preţul fiind de doar 1,5 lei.

„Mucenici”… de Giurgiu

Astăzi, dintre toate practicile străvechi, care persistă la Giurgiu se află şi prepararea mucenicilor. Pentru aluatul din care se fac mucenicii munteneşti este nevoie de 250 grame de făină, 120 ml apă caldă şi sare. În seară de 8 martie se face coca din care se modelează şnururi lungi şi subţiri, apoi se fac cerculeţe mici sau opturi. Mucenicii presăraţi cu făină se lasă peste noapte la uscat, pe masa presărată tot cu făină.

Mucenici

În dimineaţa de 9 martie, mucenicii se trec prin sită ca să cadă făină de pe ei, se pune la fiert apa cu un vârf de linguriţă de sare, coajă rasă de la o lămâie şi zahăr după gust. Când apa dă în clocot, se pun şi mucenicii. Se fierb până se ridică la suprafaţă şi se servesc cu miez de nucă şi praf de scorţişoară.

La Mulţi Ani… tuturor bărbaţilor!

Advertisement

Arhive