Postul Paştelui 2016 a început de astăzi, 14 martie, şi continuă până la 1 Mai, când se va sărbători Învierea Domnului. Acest post este considerat cel mai aspru din an – are şapte săptămâni şi doar două zile cu dezlegare la peşte, în 25 martie, când se sărbătorește Bunavestire şi în 24 aprilie, de Florii.

Postul Paştilor, Păresimilor sau Patruzecimea, adică postul dina­intea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele pa­tru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea, arată site-ul Episcopiei Giurgiului, http://episcopiagiurgiului.ro/Stiri/showarticle.php?articleID=4422, în popor e nu­mit, în general, Postul Mare.

El a fost rânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odi­nioară, care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pre­gătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului; totodată, ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi.

În primele trei secole durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexan­driei, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică Vineri şi Sâmbăta înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti; la Ierusalim, în sec. IV se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, se postea numai patruzeci de zile.

Începând de la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, şi anume după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I ecumenic, Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, deşi deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat şi după această dată. După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din rai (a lăsatului sec de brânză), şi postim până în seara Sâmbetei din Săptămâna Patimilor, inclusiv.

Din cele mai vechi timpuri, Postul Păresimilor a fost ţinut cu multă rigurozitate. Canonul 69 apos­tolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii şi cu excomunicarea pe credincioşii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri şi de vineri şi pe cel al Păresimilor, neadmiţând excepţii decât în cazuri de boală.

Pentru a trezi sufletele credincioşilor şi a le îndemna la căinţă şi smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea şi 52 Trulan, ca în timpul Păresimilor să nu se săvârşească liturghie decât sâmbăta, duminica şi sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până vineri inclusiv) să se săvârşească numai Liturghia Da­rurilor mai înainte sfinţite.

Sunt oprite, de asemenea, nunţile şi serbarea zilelor onomastice în Păresimi. Odinioară, chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit Postului Păresimilor, interzicând toate petre­cerile, jocurile şi spectacolele din acest timp.

Postul propriu-zis al Păresimilor este precedat de cele trei săptămâni introductive de la începutul Perioadei Triodului (începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului), care pregătesc treptat şi prevestesc postul mai aspru, care începe de la lăsata secului.

Toate serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai so­bre decât cele din restul anului şi îndeamnă la smerenie, întristare şi căinţă. Este timpul în care se spovedesc cei mai multi credincioşi, în ve­derea împărtăşirii din ziua Paştilor, conform poruncii a patra a Bisericii.