FOTO! Zeci de persoane evacuate la Istru, din cauza unui incendiu!
Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă, în jurul orei 9.32, în cartierul Istru, din Giurgiu, la o locuinţă din blocul D2, situată la etajul 1.
40 de persoane au fost evacuate iar o femeie cu cei doi copii ai săi au fost salvaţi cu autoplatforma. Două autospeciale ale pompierilor, sub comanda adjunctului inspectorului şef al ISU Giurgiu, colonel Marius Stancu,
au intervenit imediat la fața locului pentru lichidarea incendiului și evacuarea persoanelor.
La intervenţie au acţionat şi o autoplatformă de lucru la înălţime şi o ambulanță SMURD.
De asemenea, au participat şi două ambulanţe de la SJA Giurgiu.
Intervenția pompierilor a durat o oră, iar cauza incendiului urmează să fie stabilită. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, o persoană a fost intoxicată cu monoxid de carbon şi a fost transportată la spital.





















