Ciobanii din Giurgiu îşi vând mieii pe Internet! Vezi cu ce preţuri AICI
În mai puţin de o săptămână, creştinii ortodocşi vor sărbători cea mai mare sărbătoare de peste an, Învierea Domnului. Aşa se face că preparatele din carnea de miel sunt nelipsite de pe masa de Paşte. Crescătorii de animale din judeţul Giurgiu şi-au scos la vânzare animalele pe Internet. Se pare că vânzările online sunt cu mult mai avantajoase atât pentru cei care vând, deoarece nu mai plătesc un spaţiu pentru comercializarea cărnii, dar şi pentru cumpărători, care obţin un preţ mai bun dacă negociază dar economisesc şi timp.
Şi ciobanii giurgiuveni s-au adaptat vremurilor şi de câţiva ani încoace mulţi dintre ei preferă să îşi scoată animalele la vânzare în spaţiul virtual. Site-urile de profil sunt pline cu astfel de anunţuri iar preţurile la carnea de miel şi oaie sunt asemănătoare celor de anul trecut. Acestea variază între 10-15 lei pe kilogramul de miel în viu şi 20 de lei tăiat.
Unii giurgiuveni vor cumpăra carne de miel pentru a păstra tradiţia de Paşti, chiar dacă preţul nu este atât de mic. Carnea de miel se găseşte şi în supermarketuri, dar şi în Piaţa Centrală.
În Piaţa Centrală este 25 de lei kg tăiat.
Marcela Petcu















