Adrian Cîndea a oferit bucurii de Sfintele Paşti copiilor instituţionalizaţi din Giurgiu
Încă un gest menit să aducă bucurie pe chipul celor cu care viața nu a fost atât de generoasă, acum, în preajma Sărbătorilor Pascale.
Conform unei tradiţii de suflet, omul de afaceri Adrian Cîndea, patronul Brutăriei „Pâinilă”, a „celebrat” (de această dată) Sărbătorile Paştelui printr-o acţiune făcută din suflet, dăruind cadouri micuţilor instituţionalizaţi la casele de tip familial de pe raza municipiului Giurgiu. Adrian Cîndea a adus maximă bucurie în sufletele copiilor necăjiţi. Micuţii au primit ouă roşii, dulciuri şi fructe, bucuria acestora fiind foarte mare.
Este un fel de parteneriat cu miros de… sărbătoare.
Adrian Cîndea a fost însoţit de câţiva prieteni în această misiune caritabilă.
La fiecare casă s-au despărţit mulţumindu-şi unii altora pentru bucuriile oferite şi şi-au propus să fie împreună şi pe mai departe, spre folosul tuturor.
Chestionat de reporterii noştri pe tema acestei noi acţiuni umanitare, Adrian Cîndea a declarat: „Eu nu dăruiesc pentru că am prea mult… ci pentru că ştiu cum este să nu ai…”.
No comment.

















