Atenţie la neatenţie!
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul I.P.J., împreună cu polițiști de la Biroul de Ordine Publică pentru Mediu Urban și Compartimentul Poliției de Proximitate, din cadrul Poliției Municipiului, au desfășurat activități de prevenire privind furturile din locuințe, infracțiunilor de înșelăciune și loviri sau alte violențe, în cartierul Policlinică, din municipiul Giurgiu.
Cetățenii au fost atenționați cu privire la existența unor fapte și tentative ale unor persoane rău intenționate de a comite înșelăciuni, furturi de bunuri și sume de bani din locuințe, prin diverse moduri de operare.
Pentru informarea cetățenilor au fost distribuite pliante și materiale de prevenire.
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalități din cadrul I.P.J. Giurgiu vor continua acțiunile și în alte zone predispuse la comiterea infracțiunilor de înșelăciune din mediul urban și rural din județul Giurgiu.













