Copii salvaţi de pompieri
Doi copii din Giurgiu, o fetiţă de trei ani şi un băiat de şase ani, au fost salvaţi de pompieri, după de uşa apartamentului în care se aflau s-a blocat, aceştia rămânând singuri în interior. S-a întâmplat în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.40, când mama celor doi minori a alertat pompierii, după ce uşa de acces în apartamentul situat la etajul 1, în strada Tineretului, s-a blocat.
Pompierii au pătruns în locuinţă pe geamul de la balcon, dar cum nu au reuşit să deschidă uşa de acces cu cheia, au deblocat-o cu ajutorul sculelor de descarcerare.
Cei doi copilaşi au fost găsiţi dormind.