Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Preşedintele Iohannis, prin Giurgiu

IMG_5828Președintele Klaus Iohannis s-a întors astăzi, pe la Giurgiu, din vizita oficială pe care a efectuat-o în Bulgaria. Şeful statului a trecut prin Punctul de trecere a frontierei Giurgiu în jurul orei 17.30, coloana oficială îndreptându-se apoi către Bucureşti.

IMG_5841

IMG_5838

Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri și joi, cu omologul său bulgar Rosen Plevneliev, cu prim-ministrul Boyko Borissov şi cu preşedintele Parlamentului, Tsetska Tsacheva, în cadrul unei vizite oficiale în Bulgaria. Preşedintele a discutat cu oficialii bulgari despre consolidarea relațiilor bilaterale, cu accent pe aprofundarea cooperării sectoriale în domenii precum cel al schimburilor economice şi investiţiilor, al securităţii energetice, transporturilor şi în alte domenii de interes comun.

În domeniul securității energetice, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat relevanţa proiectelor energetice comune, cu accent pe coridorul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) şi pe interconectorul Giurgiu-Ruse, al cărui şantier a fost vizitat de Preşedintele României în a doua zi a vizitei.

Preşedintele a avut, de asemenea, o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Bulgaria şi a vizitat Liceul „Mihai Eminescu”, instituţie de învăţământ din Sofia cu predare intensivă a limbii române. În cadrul întâlnirii, ca şi în discuţiile cu înalţii oficiali bulgari, preşedintele României a evidenţiat importanţa introducerii studiului limbii române, ca limbă maternă, pentru menţinerea şi dezvoltarea identității naționale şi a drepturilor persoanelor aparţinând comunităţii române din Bulgaria.

În a doua zi a vizitei, preşedintele Klaus Iohannis a vizitat o serie de locuri emblematice în care ostaşii români s-au jertfit pentru independenţa României şi eliberarea Bulgariei.

Advertisement

Arhive