Cosmin Marciu, noul preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu
Noul preşedintele interimar al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, desemnat după ce deputatul Florian Nicolae a renunţat la această funcţie, este Cosmin Marciu.
Acesta a fost propus BPM de către preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan, fiind ales cu unanimitate de voturi de către forul decizional amintit.
Prospătul preşedinte interimar al PNL Giurgiu a declarat că intenţionează să completeze funcţiile libere până la nivel de organizaţii de secţii de vot şi că nu va face jocuri de culise, ci va fi un preşedinte loial şi corect.
„Voi promova oameni de calitate care sunt giraţi de locuitorii oraşului. Voi merge pe ideea de a coopta tineri, dar nu voi renunţa nici la seniori, pentru că avem nevoie de experienţa lor. Voi fi un preşedinte loial şi corect, nu o să fac jocuri de culise, pentru că nu ştiu să le fac”, a spus noul lider al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu.
În altă ordine de idei, Cosmin Marciu a afirmat că a avut discuţii cu deputatul Florian Nicolae, având nevoie de colaborarea cu acesta, iar fostul lider al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu l-a asigurat de susţinerea sa.
„Este un om integru şi muncitor, de care oricine are nevoie”, a spus Cosmin Marciu despre Florian Nicolae.
În ceea ce priveşte posibilele schimbări de la nivelul organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan a susţinut că trebuie găsiţi şefi de organizaţii de secţii de vot strict din zonele respective, mergând până la responsabilizarea observatorilor de la alegeri, care, în opinia sa, „au umilit” partidul la recentele alegeri locale, prin faptul că în loc să stea să asiste la numărătoarea voturilor şi să afle rezultatele, fie „s-au dus la bere, s-au culcat sau nu au mai fost de găsit”.













