Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Giurgiuvenii, terorizaţi de scrumul de la arderea miriştilor

IMG_6550În ultima perioadă, arderea miriştilor, a resturilor menajere ori a vegetaţiei uscate a devenit o practică în judeţul Giurgiu. Deşi arderea necontrolată este interzisă prin lege iar proprietarii se pot alege cu sancţiuni, nimeni nu respectă aceste prevederi.

De la începutul sezonului cald, pompierii din cadrul ISU Giurgiu intervin, zilnic, la incendii de mirişte. Fie în localităţi, fie în exteriorul lor, incendiile de vegetaţie uscată consumă resurse importante ale ISU. Resurse materiale şi umane, plătite din banii contribuabililor. În plus, locuitorii din zonele unde se produc asemenea incendii sunt terorizaţi în ultima perioadă de scrumul rezultat în urma arderilor, care le-a invadat pur şi simplu curţile, fiind adus de vânt.

Exceptând aceste aspecte, există riscul ca aceste incendii, necontrolate  fiind, să se propage pe suprafaţe mari, distrugând orice în calea lor.

Interzisă, dar permisă

Nu contează faptul că flăcările se propagă cu viteză foarte mare la vecinătăţi, punând în pericol gospodăriile din apropiere sau că suprafaţa incendiată se află în apropierea pădurii, existând riscul extinderii incendiului la fondul forestier. Pur şi simplu, aceste persoane dau foc şi pleacă, fără a mai supraveghea arderea sau a se gândi la consecinţe.

Asta deşi arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc de la primărie şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, respectiv amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Până acum, pompierii  giurgiuveni susţin că nu au aplicat nicio amendă pentru incendierea necontrolată a resturilor vegetale şi a miriştilor.

Marcela Petcu

Advertisement

Arhive