PNL dă lovitura în PMP Giurgiu
Peste 80% dintre membrii UNPR Giurgiu se vor înscrie în PNL Giurgiu, după ce la nivel central s-a luat decizia fuzionării UNPR cu PMP. Deputatul Viorel Teodorescu, fost preşedinte al UNPR Giurgiu şi Denis Iulian, fost preşedintele al organizaţiei municipale şi-au anunţat, astăzi, oficial, decizia de înscriere în PNL Giurgiu, partid pe care parlamentarul giurgiuvean l-a părăsit cu câţiva ani în urmă.
Noii veniţi şi-au motivat decizia prin prisma nemulţumirii legate de fuziunea cu PMP, deputatul Viorel Teodorescu susţinând că numirea lui Radu Popa în fruntea PMP Giurgiu ar fi contribuit decisiv la luarea hotărârii de înscriere în PNL.
Potrivit fostului lider al UNPR Giurgiu, este vorba de un procent de peste 80% din organizaţiile judeţene şi municipală, prima având 2000-3000 de membri iar cea de-a doua în jur de 500 de membri.
Proaspeţii liberali vor primi funcţii în structurile de conducere ale partidului, respectiv în BPJ şi BPM.
Marcela Petcu
Noul preşedinte al PMP Giurgiu, Radu Popa, a declarat, astăzi, că vor pleca doar doi oameni din partid.
„Da, este adevărat că pleacă deputatul Viorel Teodorescu, împreună cu șoferul lui, pe care l-a pus șef la organizația municipală. În rest nu pleacă niciun om. Am avut o întâlnire în weekend cu oamenii și toți au decis să rămână alături de noi”, a declarat Radu Popa, pentru STIRIPESURSE.RO.













