Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ cinci milioane de lei, confiscate de oamenii legii

captura-politieÎn perioada 18 decembrie 2015 – 24 noiembrie 2016, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Giurgiu au documentat activitatea infracțională a 11 persoane (cinci din județul Giurgiu, două din județul Suceava și patru din București), care au introdus în țară pentru comercializare, bunuri purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

În această perioadă au fost introduse în țară prin intermediul unor societăți internaționale de turism sau prin autotrenuri sub sigiliu vamal, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și cosmetice, bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ cinci milioane de lei. Bunuri în valoare de 4,5 milioane lei au fost indisponibilizate în cadrul cercetărilor.

În ziua de 24 noiembrie 2016, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu și Direcției Generale a Poliției Municipiului București, au fost efectuate cinci percheziții domiciliare, pe raza municipiului București, în urma cărora au fost identificate și indisponibilizate 766  perechi pantofi sport și 2.754 articole vestimentare, toate purtând diferite mărci protejate, susceptibile de a fi contrafăcute.

Contravaloarea mărfurilor indisponibilizate este de peste 350.000 lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar și contrabandă calificată.

Advertisement

Arhive