Avem rezultatele finale ale votului din judeţul Giurgiu!
PSD a câștigat detaşat alegerile în județul Giurgiu, obţinând peste 68% din voturi, iar pe locul al doilea în opțiunile electoratului a fost PNL, cu doar 11% din voturi, potrivit datelor finale oficiale.
Giurgiuveanul a intrat în posesia rezultatelor finale ale votului din 11 decembrie, din judeţul Giurgiu.
Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 19 Giurgiu a finalizat centralizarea datelor din toate cele 245 de secții de votare.
Rezultatele finale ale alegerilor pentru Camera Deputaților în județul Giurgiu sunt următoarele: astfel, din cele 91.009 de voturi valabil exprimate, PSD a obţinut 62.639 (68,82%), PNL —10.041 voturi (11,03%), ALDE — 8.722 voturi (9,58%), USR — 2.760 voturi (2,81%), PMP — 2.390 voturi (2,62%), PRU — 1.474 voturi (1,6%).
La alegerile pentru Senat, au fost 91.222 de voturi valabil exprimate. Dintre acestea, PSD a obținut 62.868 voturi (68,91%), PNL- 10.505 voturi (11,51%), ALDE- 8.471 voturi (9,28%), USR — 2.635 voturi (2,88%), PMP — 2.355 voturi (2,58%), PRU — 1.582 voturi (1,73%).
În județul Giurgiu, sunt patru mandate pentru Camera Deputaților și două mandate pentru Senat.
Marcela Petcu













