(FOTO) Accident grav de circulaţie, cu trei victime, la Dunăreana!
Un accident grav de circulaţie s-a produs în jurul orei 14, pe DN5, la Dunăreana, în municipiul Giurgiu.
Din primele informaţii oferite de IJP Giurgiu, o Dacia Logan, care se deplasa către Giurgiu, a intrat în spatele unui TIR care staţiona pe prima bandă, în coloană.
Trei persoane aflate în taxi au fost transportate la spital. Două dintre acestea au rămas încarcerate, una dintre ele fiind inconştientă, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea lor.

















