De unde sunt banii pentru organizarea Zilelor Municipiului Giurgiu? Află ce fonduri au fost alocate pentru sărbătoarea giurgiuvenilor
Consiliul municipal Giurgiu a aprobat, în şedinţa din 1 aprilie, fondurile care vor fi utilizate în scopul finanţării Zilelor Municipiului, manifestare care va fi organizată în perioada 19-23 aprilie.
Pentru manifestările cultural-artistice care vor avea loc cu acest prilej, a fost alocată suma de 115.000 lei, banii urmând a fi folosiţi pentru achitarea cheltuielilor cu delegaţiile străine şi invitaţii care vor fi prezenţi la festivităţi- 30.800 lei, spectacolele de muzică uşoară şi populară, seara de operă şi de teatru-50.050 lei, icoane, insigne, foc de artificii şi alte consumabile- 15.400 lei, acordarea de premii veteranilor de război, bătrânilor care împlinesc 100 de ani şi tinerilor care împlinesc 18 ani- 8.400 lei iar 10.000 lei vor fi destinaţi cheltuielilor neprevăzute.
Instituţia care se va ocupa de organizarea manifestărilor ocazionate de Zilele Municipiului va fi Centrul Cultural „Ion Vinea”, după ce aleşii municipali şi-au dat acordul în acest sens. Timp de cinci zile, vor fi organizate numeroase spectacole de muzică uşoară şi populară, concursuri, seri de teatru şi operă, vor fi decernate titluri de cetăţeni de onoare, vor fi acordate diplome giurgiuvenilor care împlinesc 18 ani dar şi celor care împlinesc un secol de viaţă. Zilele Municipiului se vor încheia cu tradiţionalul foc de artificii, care va avea loc în Piaţa Turnului.
M. Petcu













